Ritmul accelerat de creștere a populației globale și revoluția tehnologică care caracterizează ultimul secol au determinat o expansiune rapidă a orașelor, multe centre urbane devenind adevărate megalopolisuri. Concentrarea resurselor și a oportunităților în aceste medii urbane atrag milioane de oameni, astfel se estimează că până în anul 2050, peste 70% din populația globului va locui într-un mediu urban. Paradoxal, nivelul ridicat al calității vieții din orașe, care atrage populația pentru a se stabili în astfel de medii, este periclitat de efectele generate de supraaglomerare. Printre acestea se numără extinderea suprafețelor construite în detrimentul celor naturale și seminaturale, proces care are implicații atât directe, cât și indirecte asupra calității componentelor de mediu și implicit asupra stării de sănătate a populației.
Anvergura și viteza transformărilor care au loc în mediile urbane mari au impulsionat comunitatea științifică să evalueze efectele noilor tendințe, concluziile proiectând o degradare a calității vieții în orașe. Cu toate acestea, beneficiile generate de creșterea economică rapidă și de veniturile imediate încasate din extinderea spațiilor rezidențiale, logistice sau comerciale au încurajat factorii de decizie să mențină sau chiar să stimuleze aceste practici. În acest context, a apărut nevoia ca oamenii de știință să evidențieze care este valoarea monetară care se pierde indirect odată cu comprimarea sau dispariția suprafețelor oxigenante, născându-se astfel conceptul serviciilor ecosistemice. Conform definiției agreate de Comisia Europeană serviciile ecosistemice reprezintă condițiile și procesele prin care ecosistemele naturale și speciile care le compun, susțin și împlinesc viața umană.
În contextul în care densitatea suprafețelor construite din orașe este tot mai mare, terenul liber a devenit o resursă cheie. Alegerea destinației acestor terenuri libere trebuie însă să îmbine nevoia dezvoltării economice cu reacția pe care comunitățile urbane trebuie să o aibă în raport cu efectele schimbărilor climatice globale. Utilizarea unor soluții naturale sau inspirate din natură devine astfel necesară în vederea creșterii rezilienței urbane.
Suprafețele urbane acoperite cu vegetație forestiere sunt considerate a fi cele mai complexe moduri de utilizare a terenurilor din perspectiva serviciilor ecosistemice furnizate (Niță, Năstase et al. 2018). Extinderea pădurilor urbane, în accepțiunea clasica a termenului este greu de realizat ținând cont de modelele de urbanizare ce au avut loc în ultimele decenii. Cu toate acestea, creșterea numărului de arbori la nivel urban generează beneficii pe termen mediu și lung. Alegerea speciilor potrivite de arbori pentru extinderea suprafețelor acoperite cu vegetație forestieră reprezintă cheia atingerii unei eficiențe ridicate în combaterea efectelor generate de schimbările climatice, creșterea calității aerului, conservarea biodiversității și îmbunătățirea stării de sănătate a populației.
Astfel, zonele urbane sunt caracterizate, în mod tradițional, de densitate mare a populației și construcții grele pentru a sprijini facilitățile moderne, cum ar fi clădirile comerciale și căile de de transport. În aceste condiții, aceste arii se confruntă în prezent cu o presiune tot mai mare din partea populației în creștere, a resurselor limitate și a impactului în creștere al schimbărilor climatice.
Mai mult, expansiunea suprafețelor construite din București, începută în anii 2000, a cunoscut un ritm accelerat în ultimii 21 de ani. În acest context, studiile arată că suprafața de spațiu verde pe cap de locuitor din municipiul București a scăzut, raportându-ne la anul 1990. Totodată, suprafața de spațiu verde pe cap locuitor reprezintă un indice administrativ care din punct de vedere științific nu atestă eficiența atingerii țintelor de sustenabilitate.
În aceste condiții, Bucureștiul a ajuns să fie unul dintre cele mai aglomerate și poluate orașe din Europa și se află în proces de infringement cu Comisia Europeană pentru depășiri constante ale cantităților de particule fine în mișcare aflate în aer (PM10, PM2,5), dar și pentru incapacitatea de a monitoriza calitatea aerului conform legii.
Principalele cauze ale poluării atmosferice cu PM10 si PM 2,5 în București sunt:
- traficul rutier (numărul tot mai mare de autovehicule: 1,5 milioane înmatriculate, plus mașinile care tranzitează orașul). Poluarea auto este clasificată de Organizația Mondială a Sănătății ca fiind carcinogen de grup 1;
- poluarea generată de șantiere care nu respectă normele de organizare (lipsa legislație pentru controlul acestor lucrări, autorizații date abuziv etc.);
- lipsa din ce în ce mai acută a spațiilor verzi.
Acest lucru are impact semnificativ asupra calității vieții și sănătății cetățenilor:
– copiii și vârstnicii sunt cei mai expuși și afectați de poluarea cu PM 10 și PM 2,5 (copiii respiră o cantitate mai mare de aer până la 8 ani, timp în care plămânii lor sunt în formare, iar bătrânii dezvoltă mult mai ușor probleme legate de sistemul respirator din cauza precarității sistemului imunitar);
– datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că un deces din 9 este cauzat de poluarea aerului.
Efectele poluării sunt nenumărate, fără însă a se limita la: cancer pulmonar, boală cardiacă ischemică, accident vascular cerebral, infecții respiratorii și boală pulmonară obstructivă cronică.
Potrivit unui raport din 2021 al Agenției Europene de Mediu, în România au fost înregistrate 23.960 de decese, premature, cauzate de poluare. Bineînțeles, Bucureștiul are din această tristă statistică o pondere de peste 80%. Deși seriile statistice indică scăderea populației rezidente, percepția generală este aceea de accentuare a aglomerării din capitală, Bucureștiul încadrându-se în trendul evolutiv al mediului urban global.
Proiect realizat cu sprijin de la bugetul local al Municipiului București. Conținutul acestui proiect nu reflectă neapărat poziția Primăriei Municipiului Bucureți/Consiliului General al Municipiului București și nu implică nicio responsabilitate din parte Autorității Finanțatoare.